Lirca

N-am mai zis de mult ceva despre Furia Roşie, aşa că, dacă tot era să scriu un articol pentru concursul Comedy Cluj, voi continua şi serialul Furia.
   
 Întâmplarea se petrece prin 2002, eu eram stundent în anul II, trecuse weekendul şi trebuia să revin în Cluj.
   
 Pe vremea aceea Furia Roşie încă era aptă pentru un drum 110 km, sau cel puţin aşa credeam eu. Am pornit din Tg-Mureş 5 oameni. Am alimentat de 200 de mii, suficient şi pentru o plimbare prin Cluj când ajungeam. Fiind duminică seara si drumul liber, am condus cu viteză mare. Nu o lăsam din 80-100 km/h, asta până când am ajuns în zona lacurilor din Martineşti unde motorul s-a hotărât să se oprească. Am încercat de câteva ori să o pornim, am încercat să ne uităm sub capotă  dar degeaba, era prea întuneric şi nu vedeam nimic. După 10 minute de discuţii, am ajuns la o singură concluzie: pana prostului în mijlocul câmpului. 
 
 Nu era aşa de grav,cu toate  s-a lăsat frigul şi vântul bătea puternic. Stiam că trebuie să fie o benzinărie în zonă. Şi chiar era. Cam la 8,5 km, la intrare în Feleacu’. De unde ştiu? Păi, am luat bidonul de 5l din maşină şi m-am dus cu Cipri în căutarea ei, numărând bornele de pe marginea drumului.
 Nu mai conta frigul şi faptul că nimeni nu oprea la autostop, doar era 10 seara şi probabil nu inspiram destul încredere. Într-un final am umplut bidonul cu benzină şi până în Vâlcele ne-am încălzit într-o maisina datorită unui nene căruia i s-a făcut milă de noi. Din păcate, i-a trecut destul de repede, pentru că altfel nu-mi explic de ce nu a putut să ne ducă până la Furia Roşie. 
 
 După vre-o 3 ore, eram cu benzina-n rezervor, pe Feleac, la intrare în Cluj,fericiţi că într-un final ajungem. Bucuria a durat destul de puţin pentru că la un moment dat s-a auzit un bubuit de sub maşină urmat de spasme puternice din toate îmbinările ei. S-a oprit. Motorul mergea dar  nu mai voia să intre în viteze. Oricât de meşteri am fi fost, aici nu mai ştiam ce să-i facem. 
   
 Pe la ora 2 noaptea, după vre-o 8 ore de drum, am ajuns în cămin cu ajutorul unui prieten. Am aflat zilele următoare că spasmele furiei erau de la cutia de viteze. Maşina a rămas părăsită câteva luni pe o străduţă în Zorilor. Când am avut bani am reparat-o şi am dus-o în Tg-Mureş. 
  
 Acesta a fost ultimul ei drum mai lung de 100 de km.

P.S. – de Omucu nu am pomenit pentru că s-a tras pe fese şi a rămas cu fetele în maşină.

am primit o leapsa de la Inka, acum vre-o 2 saptamani si am tot amanat-o pana azi, pentru ca nu aveam poze din copilarie la’ndemana. am reusit sa fac rost de cateva in care sunt cu sora mea.




leapsa merge la cine vrea sa o ia.

tineti minte cand eram copii si ieseam afara la joaca, ne apucam sa strigam pe la blocuri dupa prietenii de joaca. nu conta ca stateau la parter sau la etaju’ 10, noi strigam AAA-diii!! MIRR-ceaaa!! ieseau in geam, de parca stiau ca noi ii strigam la joca si purtam o scurta conversatie iar in maxim 10 minute erau afara. dup-aia, a aparut moda cu batutul din palme care functiona exact la fel.
acum, copii se cheama afara prin interfon.
“-tanti, il lasati pe X afara?”
sau
“-tanti, i ziceti la X sa vina la interfon?”
si poarta conversatii intregi prin interfon pana cand omu’ e convins sa iasa.
am auzit recent o discutie la interfon:
“-ba, vi afara?
-nu ma, ca stau pe mess…mai tarziu.
-hai ma afara, lasa netu’…|

mi-am amintit de chestia asta astazi, cand un copil il striga pe altu’ afara….
pacat ca majoritatea copiilor de azi isi petrec copilaria pe mess si pe la McDonald’s sau in mall-uri.

eram prin anu’ II de faculta si de obicei faceam cu furia drumul TgMures -ClujNapoca, asta pana ce s-a intamplat ceea ce voi scrie in episodul asta.

de obicei cand mergeam acasa, mergeam cu prieteni din TgMures, iar cand ma intorceam, ii aduceam inapoi la scoala. intr-o duminica de octombrie, pe la 5 am pornit spre Cluj. eram 5 oameni in masina, aveam muzica, prajituri, suc, tigari…era excelent. cu exceptia faptului ca omucu se apucase sa zica bancuri..not funny dude.
de obicei bagam benzina de 250.000 de lei si imi ajungea si sa ma si plimb un pic prin oras. asa am facut si de data asta, doar ca drumul era foarte liber si cum furia putea, am calcat-o..adica 120km/h era viteza de croaziera.

cand ajungem in Martinesti, stiti voi, acolo unde e limitare de 50km/h si sunt 2 radare fixe, se opreste motorul.
ce dracu are masina ma? trag repede pe dreapta, mai incerc de 2 ori sa pornesc da nimic… dau la cama..nimic, scot furunasul si atunci am observat…am ramas in pana prostului….cum dracu? ca am bagat benzina si trebuie sa-mi ajunga.
ce era de facut? am luat bidonul din masina si cu Ghita ne-am indeptat spre o benzinarie.
afara era deja noapte, vantul era mult mai puternic pe dealurile alea decat in mod normal, masinile circulau cu viteza si nici una nu a oprit sa ne ajute… asa ca, am tot mers vre-o 7 km pana am gasit prima benzinarie, acolo, cum intri in Feleacu. eram inghetati, insetati, vai de capu’ nostru…
am umplut bidonul cu benzina si stanga’mprejur spre masina. noroc cu un nene care ne-a luat la el in masina pana la iesirea din Valcele, unde ne-am oprit la o crasma sa bem o cafea, bine..bere in cazul lui Ghita sa nu rugineasca. ne-am incalzit un pic..si la drum cu bidou’ … fiiind deja tarziu, adica 10-11 se lasase si un frig minunat, vantul parca era tot mai rece si mai puternic iar noi eram in geci de toamna…
eram inghetati bocna cand am ajuns la furie si cand i-am vazut pe ailalti 3 cum se distrau in masina, cu muzica pornita, incalziti ca deah, erau 3 in masina, emanau un pic de caldura, prajiturile erau gata, sucul la fel si pe langa asta mai si radeau de noi. tin minte ca la 12 noaptea i-am cantat La Multi Ani la sor-mea prin telefon. si noi nu eram porniti de-acolo.

intr-un final am reusit sa pornim furia si la drum, cu prima oprire la coborarea Feleacului. de ce? pentru ca mi s-a stricat cutia de viteze…excelent..parca era din ce in ce mai bine. cumva am reusit sa ajungem in Cluj, am parcat-o langa camine si n-am mai mutat-o de-acolo pana in februarie cand am avut bani si am gasit pe cineva care sa imi repare cutia. ala a fost ultimul meu drum cu furia la Cluj.

mi-am amintit de o alta intamplare cu multi iubita mea furie rosie.
era pe vremea cand traia bunicu’ de la ţara. de obicei cand mergeam la bunici, trebuia sa il duc pe moşu cu masina sa isi vada averea. ne urcam in furie si la drum pe coclauri, drumuri de tara pe noroaie, urme de tractoare si caruţe. eu incercam sa evit plimbarile astea da n-aveai cu cine..moşu le cunostea pe toate: ” i bun drumu ala ma baiete, ca-n palma, am fost io si am vazut”
intr-o zi ne-am luat noi la un drum de-asta; era uscat, nu plouase de cateva zile, asa ca am zis sa urcam pe dealuri, ca furia putea. dupa un timp de mers pe aratura am zis sa mai salvez si eu planetarele si telescoapele si sa o luam pe drum. ajuns pe drum, a dat de un podet tubular, proaspat facut, asa de proaspat incat tubul era foarte ridicat fata de drum, iar daca incercam sa trec ramaneam suspendat. atunci, moşu mi-a zis sa merg pe nu stiu-unde sa ocolim un pic si trecem de ala. eu, nu ca betmen, trec pe langa pod, prin sanţ, ca era destul de larg si uscat. cel putin asa vazusem eu. intru in sanţ, si tare m-am minunat cand am observat ca era uscat pamantu’ doar la suprafata iar masina a inceput sa se scufunde in namol…
am incercat eu sa o scot, da tot mai mult se afunda. am pus pietre si lemne sub roti…degeaba… pe langa asta bunicu ma tot batea la cap. “ţ-am zâz io…mai bine meream pe acolo…da esti tu deştept…ca tata-to”
eu deja crapam de nervi, nu mai stiam ce sa fac, puneam pietre sub roti ambalam motoru da pietrele intrau in pamant si masina se afunda. la un moment a trecut o caruta pe-acolo si a incercat sa ma traga dar fara nici un rezultat. dupa vre-o juma’ de ora de chinuri a trecut un vecin cu tractoru’ si m-a scos din sant. masina era plina de noroi, eu din cap pana-n picioare si moşu tot cu povestile lui..ca trebuia sa ascult de el, ca daca faceam cum am zis eu eram acasa deja…

gata, m-am hotarat sa fac un serial cu masina care mi-a fost alaturi de cand mi-am luat permisul de conducere pana acu’ 2 ani..cand a parasit lumea trupeasca, devenind donator de organe si astfel, prelungind agonia altor soferi de Dacia 1310 TX.
by the way, ce inseamna TX-ul ala? nu am stiut niciodata….

era intr-o iarna si impreuna cu sor-mea si o vecina, ne-am gandit sa mergem la spital sa o vedem pe mama. eu, am coborat cu 20 de minute inainte de plecare pentru a porni furia; numa’ bine pentru ca feltele aveau timp sa se pregateasca (make-up, tocuri, paltoane…). intr-un final a pornit si furia, au venit fetele si la drum. in centru, la semafor, s-a intamplat ceva…am incercat sa o bag in viteza da’ degeaba. a puscat ceva pe sub masina iar schimbatorul si-a pierdut orice legatura cu cutia de viteze…incercam eu sa bag in a I-a da’ degeaba…parca invarteam in mamaliga. masinile au inceput sa claxoneze….eu deja faceam crize de nervi…atunci a venit solutia salvatoare:
” -fetelor, jos din masina si la impins!” s-au uitat nedumerite la mine, surprinse parca de ideea mea geniala.
“-pai..suntem cu tocuri, aranjate..ne murdarim…ne vede lumea.”
” -vrei sa ne claxoneze astia pana maine??”
intr-un final au coborat si s-au apucat de impins masina si cu mine la volan, am reusit sa o ducem pe un trotuar cat sa eliberam traficul. de rusine ce ne era, am inchis repede masina si am plecat fara sa ne mai uitam in spate…
seara, pe la 11 cand stiam ca nu prea este lume pe strada, am revenit la locul intamplarii si am impins masina la un loc ferit, pana a II-a zi cand a venit mecanicu’ si a rezolvat bucsa buclucasa…
si acum imi aminteste sor-mea de rusinea pe care a indurat-o atunci, adica ea, miss boboc sa impinga o dacie in centru…